TechnicalTrader

În 2013, un bărbat pe nume Davinci Jeremie, care era YouTuber și utilizator timpuriu de Bitcoin, le-a spus oamenilor să investească doar 1 $ în Bitcoin. La acea vreme, un Bitcoin costa aproximativ 116 $. A spus că era un risc mic pentru că, chiar dacă Bitcoin devenea lipsit de valoare, ar fi pierdut doar 1 $. Dar dacă valoarea Bitcoin-ului creștea, ar putea aduce recompense mari. Din păcate, nu mulți oameni l-au ascultat pe el la vremea respectivă.
Astăzi, prețul Bitcoin-ului a crescut foarte mult, ajungând la peste 95.000 $ în cel mai înalt punct. Oamenii care au urmat sfatul lui Jeremie și au cumpărat Bitcoin sunt acum foarte bogați. Datorită acestei investiții timpurii, Jeremie trăiește acum o viață luxoasă cu iahturi, avioane private și mașini elegante. Povestea lui arată cum investițiile mici în lucruri noi pot duce la câștiguri mari.

说实话，看着 2025 年初那一波 Grok-4 Heavy 的跑分数据，我这种在圈子里混了十几年的老骨头都觉得背脊发凉。Humanity’s Last Exam，这名字取得够损，但也够直白——这是给非生物计算机准备的最后一场闭卷考试。十个月前，这帮机器人的平均分还只有 0.1 左右，也就是个“重在参与”的水平，转眼间就跳到了 0.5 以上，性能翻了五倍。这种跨越已经不是单纯的算法迭代，而是数字世界的“寒武纪大爆发”。最让我焦虑的不是它们考试拿高分，而是这些大模型现在已经能通过开源代码直接接管各种机器人。那些曾经只在服务器里空转的 0 和 1，现在有了手脚，开始在我们的物理世界里横冲直撞。我们总说未来已来，但当这种足以重塑文明的力量真正降临时，谁来握住那个决定方向的遥控器？
这就牵扯到一个极其骨感的问题：我们凭什么信任这些铁疙瘩？过去 18 年里，全球无数极客没日没夜地折腾去中心化账本，现在看来，简直是老天爷给人类留的伏笔。2008 年中本聪解决了不可篡改的排序，2013 年以太坊搞出了图灵完备的智能合约，这些在当时看来像极了“赛博玩具”的东西，现在成了协调人机关系的唯一救命稻草。我最近一直在深度参与一个叫 Fabric 的系统，它本质上就是想把区块链这种公开透明、全球触达的特性，锻造成人类与机器之间的“对齐层”。如果我们不能通过这种不可操纵的底层协议来治理、拥有和进化通用机器人，那么最终的结局大概率是某种技术寡头的绝对垄断。
在这个圈子里待久了，我看过太多所谓的“技术普惠”最后演变成财富收割。当机器人变得越来越全能，大到工厂组装，小到接送孩子、看病教书，它们都能做得比人类更好。你看看现在的 Waymo，事故率比人类驾驶员低了八倍，而且剩下的事故基本都是因为人类司机走神撞上去的。作为一个家长，你很难拒绝这种更安全的选择，但你不得不面对一个扎心的现实：过去一百年里，开出租车是无数人实现阶级跃迁的第一块垫脚石，只要有驾照就能养活一家老小。而现在，这种低门槛的生存空间正在被算法彻底吞噬。如果所有的自动化红利都流进了一个公司甚至一个人的口袋，那这世界就真的没法玩了。
机器最恐怖的地方在于它们可以“瞬间共享技能”。我们人类想当个资深电工，得在工地上摸爬滚打上万小时，交满四五年的学费；但机器人一旦学会了加州电工法规，掌握了那点物理灵活性，它就能通过光速把这个技能同步给全球十万个同类。我算过一笔账，全加州的电工活儿，可能只需要两万多台每小时运维费不到 12 刀的机器人就能全包了。这意味着什么？高标准的施工质量和零伤亡确实诱人，但那七万多个丢了饭碗的专业电工又该去哪？这就是为什么 ROBO 项目的经济模型必须引入分片所有权和技能芯片奖励，让普通人也能从机器人的劳动中分一杯羹，而不是被动地等待被优化。
这种“赢家通吃”的风险像悬在行业头上的达摩克利斯之剑。一旦某家公司掌握了硬件和核心算法的规模效应，它就能像滚雪球一样迅速横扫装修、医疗、物流等所有垂直领域，控制全球经济的命脉。Fabric 的架构灵感其实来自生物进化，就像我们的 DNA 序列存储着生命蓝图一样，ROBO 的每一个机器人也应该有基于密码学的唯一身份，它的能力、兴趣和治理规则必须在链上公开。这不只是为了防范恶意代码，更是为了打破那种黑盒式的垄断。我们需要的是一个像 DNA 一样可以自由演化、却又受底层规则约束的开放网络，而不是某个巨头圈养的私人领地。
现在谈这些可能觉得有点虚，但我们的路线图其实非常务实，甚至是带点残酷的现实主义。第一阶段我们直接拿现成的硬件开刀，在以太坊或 Base 这种现成的 L2 上跑原型，重点攻克人类与机器的对齐和复杂环境理解。到了第二阶段，我们必须保证从软件到硬件都有开源替代品，不能让人掐了脖子。这时候早期贡献技能数据的人就能拿到 ROBO 代币的收益分成。最后的终局是上线 Fabric 的 L1 主网，靠 Gas 费和应用商店形成生态闭环。这就像当年的自动驾驶挑战赛，只有把利益和荣誉摊在阳光下，才能跑出真正能打的开放技术。
说到底，ROBO 的设计核心就是“可理解性”。如果我们要把人类宪法存成一段机器才能读懂的压缩包，那这种治理就是扯淡。我们更倾向于模块化的架构，视觉模型归视觉，逻辑模型归逻辑，动作生成归动作，因为这种“乐高”式的组合比那种端到端的黑盒模型更难隐藏恶意行为。这不仅仅是个技术活，更是社会工程学。正如基因序列决定了生物的底色，这一条条数字链条也将决定未来的机器到底是人类的数字奴隶主，还是共同创造物质丰裕时代的伙伴。
未来的物理世界不再是由钢筋混凝土定义的，而是由这些在链上呼吸、学习、工作的数字灵魂构成的。如果我们把这种系统比作一个港口，传统的中心化模型就像是那种封闭的私人码头，只有少数人能获准卸货；而我们正在构建的，是一个由全球共识维护的自动化集装箱终端，每个参与者都是码头的股东，每一份技能的流动都有迹可循。当物质财富不再因为人力短缺而匮乏，当一辆车的成本不再是教师年薪的三分之一，我们才算真正利用区块链这把钥匙，开启了那个被称为“大丰裕”的时代。
我也想知道，当你可以给家里的机器人下载一个“顶级名厨”技能芯片，而这个芯片的收益会直接返还给那位远程贡献数据的厨师时，这种去中心化的未来是否足以抵消你对人工智能的恐惧。希望下次我们讨论这个话题时，你已经在 Fabric 的网络里拥有一台属于自己的机器分身了。
$ROBO #ROBO @FabricFND

Am fost la o băutură cu câțiva ingineri vechi în infrastructură săptămâna trecută, iar conversația a devenit inevitabil amară în haosul absolut care este peisajul actual al "încrederii" în AI. În prezent, trăim prin această eră bizară în care tratăm practic LLM-urile ca pe niște oracole digitale—punem o întrebare, primim un zid de text și apoi ne încrucișăm degetele și sperăm că modelul nu a decis să halucineze un precedent legal sau o defectiune în ingineria structurală doar de dragul de a o face. Soluția industriei de până acum a fost să arunce mai multe evaluări "bazate pe vibrații" asupra problemei, ceea ce este la fel de eficient ca și cum ai încerca să auditezi o bancă întrebând casierul dacă simte că numerele probabil se adună. Am avut o nevoie disperată de a găsi o modalitate de a depăși această credință oarbă, dar datoria tehnică de a verifica outputuri complexe și generative este un coșmar pe care cele mai multe echipe sunt pur și simplu prea îngrozite să îl abordeze.

Câteva zile în urmă am băut cu câțiva prieteni care lucrează la mari companii de modele AI, iar în timpul mesei am discutat despre actuala fervoare pentru AI. AI-ul de acum seamănă foarte mult cu internetul de acum câțiva ani, fiind chiar împins la nivelul imprimantei sau al motorului cu aburi, care au schimbat civilizația. Dar care este realitatea? Idealul este foarte atrăgător, dar realitatea este atât de dură încât te face să te gândești la „a te retrage”. Toată lumea spune că AI-ul va înlocui doctorii, va înlocui avocații, dar când vine vorba de decizii riscante, cine își va pune viața în mâinile unui robot de chat care poate spune prostii în orice moment? Această „bogăție uriașă” este la îndemână, dar din cauza acelui blestemat de iluzii și prejudecăți, AI-ul este în continuare prins într-o cutie de jucării cu costuri reduse și o rată mare de eroare, devenind o „bestie care înghite bani” care poate doar să converseze, dar nu poate să suporte responsabilități.

Săptămâna trecută am băut cu câțiva prieteni care lucrează la noduri în Singapore, iar discuția a ajuns la actuala competiție în domeniul Layer 1, cuvântul pe care l-am auzit cel mai des a fost „descurajare”. Este adevărat, piața actuală a lanțurilor publice este foarte asemănătoare cu platformele de comerț electronic din primele zile, toată lumea se concentrează pe volum și pe numărul de noduri, iar utilizatorii trebuie să se uite la bara de progres în timp ce așteaptă o simplă tranzacție. M-am gândit atunci, oare nu am fost tot timpul pe calea greșită în ceea ce privește eforturile noastre? Toată lumea se agită în jocurile de cuvinte ale algoritmilor de consens pentru câteva milisecunde de optimizare, dar ignoră selecționat o realitate fundamentală: Pământul are un ra­diu, iar viteza luminii are o limită. Chiar dacă algoritmul tău este perfect, atunci când nodurile tale sunt răspândite în întreaga lume, acea întârziere fizică de 150 de milisecunde care traversează Pacificul este un obstacol pe care nu-l poți depăși.

Recent, am băut cu câțiva prieteni vechi care au petrecut mulți ani în acest domeniu, discutând despre aplicațiile Web3 actuale, iar senzația predominantă a fost „oboseală mentală”. Produsele blockchain de astăzi, deși au sloganuri răsunătoare, sunt, în realitate, un „ghid de descurajare” pentru utilizare. Dacă vrei să joci un joc sau să efectuezi o tranzacție, trebuie să dai clic de nenumărate ori pentru confirmare, cu feronerie de semnături care se deschid constant, această „oboseală de semnătură” consumă răbdarea utilizatorului. Sincer vorbind, dacă continuăm să ne menținem în această etapă primitivă de interacțiune, așa-zisa „adoptare în masă” va rămâne mereu o auto-satisfacție a insider-ilor.

Recent, am avut o discuție de noapte cu câțiva prieteni vechi din cercul Web3, menționând acum modelul economic al lanțurilor publice. Toată lumea a simțit cel mai direct că: pragul de intrare pentru a lansa un lanț a scăzut cu adevărat, dar a înțelege bine contabilitatea și a menține rețeaua fără colaps în câțiva ani rămâne o provocare tehnică considerabilă. Mulți oameni, când se uită la Fogo, au impresia că este o replicare la nivel de pixel a Solana, de exemplu, acele 5000 Lamports ca taxă de tranzacție de bază și, sub sarcini mari, folosind „tips” pentru a crește prioritatea mecanismului de ambalare. Deși acest design pare mediocru, chiar un pic „la modă”, în căutarea eficienței extreme, de fapt este o strategie de supraviețuire foarte sigură, la fel ca acele componente precise care par neînsemnate în producția industrială, dar sunt extrem de eficiente.

Recent am discutat cu câțiva prieteni din cercul meu care se ocupă cu noduri, toți se plâng că mecanismul de consens al actualelor lanțuri publice este pur și simplu un „monstru hibrid”, dorind atât o fațadă descentralizată, cât și să nu renunțe la performanță, rezultând în suferința validatorilor, costurile hardware fiind mai mari decât munții. De fapt, m-am gândit mereu, este oare posibil ca mașini precum Solana, care urmăresc să atingă capacitate maximă, să joace un pic cu dimensiunea fizică? Până când am analizat profund logica Fogo, am realizat că acești oameni chiar îndrăznesc să viseze, ei chiar vor să implementeze un sistem de „diferență de fus orar” pentru validatori.

最近和几个在底层公链摸爬滚打的老友在深南大道喝早茶，聊起现在的扩容方案，大家几乎都在不约而同地叹气。现在的Web3圈子，大家似乎都陷入了一种某种程度上的“技术傲慢”，总觉得只要共识算法写得够玄学，就能突破物理定律。但我始终觉得，那些坐在办公室里写白皮书的人，大概是忘了光速是有极限的，也是忘了全世界的运营商网络其实破烂不堪。这就好比你空有一辆百公里的超跑，却非要在早高峰的羊肠小道上跑竞速。直到前阵子我翻开 Fogo 的设计文档，那种久违的、被懂行的人击中的感觉才又回来了。这个项目给我的第一印象就是“接地气”，它不跟你玩那些虚头巴脑的科研名词，而是直接把手术刀插进了物理约束和网络拓扑里，这种敢于跟物理常识硬刚的姿态，确实挺有意思。
说实话，大家现在对所谓的高性能公链早就审美疲劳了，尤其是那些号称要把以太坊斩落马下的挑战者。但在我看来，Fogo 聪明就聪明在它不打算重新发明轮子，而是直接站在了 Solana 这个巨人的肩膀上。它选择全面兼容 SVM 和 Firedancer 客户端，这棋走得很稳，毕竟重造生态的成本太高，这种“拿来主义”能让开发者像呼吸一样顺滑地把现成的工具和代码搬过来。但 Fogo 又没打算做一个平庸的影子，它看穿了 Solana 这种全球共识在现实世界中的尴尬：当你要求分散在全球各地的节点在几百毫秒内达成共识，网络延迟就会变成那个挥之不去的“吞金兽”，把吞吐量一点点啃食干净。相比于老牌巨头那种不管不顾的全球大乱炖，Fogo 提出了一种局部共识的思路，这其实是在跟现实妥协，也是在向效率致敬。
我一直觉得，公链的性能上限往往不取决于最强的那个，而取决于那个最慢的、拖后腿的“显眼包”。现在的公链环境简直就是个劝退现场，各种性能参差不齐的服务器混在一起，结果就是整个网络的节奏被那些带宽不稳定的小水管节点带偏了。Fogo 在这方面展现出了一种极具攻击性的“性能执法”风格，它不再允许节点躺平，而是通过标准化的硬件要求和高度优化的验证器实现，强行把全网的步调拉齐。这事儿听起来挺冷酷，但在追求极致性能的路上，温柔往往意味着低效。它沿用了那些被验证过的重型武器，比如基于 QUIC 的传输流水线，还有那种像滚雪球一样增加违约成本的 Tower BFT 投票机制，确保了在高速旋转的同时，账本的确定性依然坚如磐石。
这种设计哲学让我想起了一个很现实的比喻。如果说传统的公链试图在全世界建立一个单一的、庞大到臃肿的超级物流集散中心，那么 Fogo 就像是在全球关键节点部署了一个个精密对接的自动化港口，每一个码头都按照统一的标准化手册运作，既保留了局部的高效，又通过精密的协议实现了全球的联动。它不再试图去挑战光速这种物理铁律，而是通过优化地理路径和强制节点纪律，在乱象丛生的公链世界里硬生生开辟出一条高速公路。这种从物理约束出发、而非从数学幻想出发的务实主义，或许才是我们在这个充满噪音的行业里，真正需要的定海神针。
$FOGO #Fogo @fogo

Cu câteva zile în urmă, am băut cu câțiva prieteni vechi care se ocupă de operarea nodurilor în Singapore, iar toți s-au plâns de actuala competiție în domeniul blockchain-ului public. Pe buzele tuturor erau diverse proiecte noi susținute de mari companii, dar în adâncul sufletului, toți știau că lumea blockchain-ului s-a afundat într-o formă ciudată de „inflație a parametrilor”. Fiecare Layer 1 nou lansat pare că trebuie să scrie în white paper că poate atinge sute de mii de TPS, de parcă doar numele algoritmului de consens ar trebui să fie suficient de mistic pentru a depăși constrângerile fizice. Dar eu am avut mereu impresia că mulți dezvoltatori scriu de fapt un program de tip „pui sferic în vid”, presupunând că rețeaua este instantanee și că performanța mașinilor din întreaga lume este uniformă. Dar în viața reală, lucrurile nu sunt atât de blânde. Realitatea este întârzierea fizică și acel blestemat efect de lungă durată, acestea sunt adevărații asasini fervenți ai tuturor fanteziilor de înaltă performanță.