Recent am auzit o conversație care m-a făcut să mă gândesc mai mult decât mă așteptam.
Mai mulți traderi discutau despre o problemă apărută într-o infrastructură pe care o foloseau zilnic.
Ciudat este că nimeni nu încerca să ascundă eroarea.
Toți recunoșteau că aceasta exista.
Dificil era să identifici cine trebuia să își asume responsabilitatea.
Pentru că sistemul fusese construit de multe persoane diferite.
Un grup a proiectat o parte.
Altul avea componente diferite.
Alții contribuiau cu îmbunătățiri specifice.
Și unii pur și simplu ajutau la validarea că totul continua să funcționeze corect.
După câteva minute, s-a întâmplat ceva ciudat.
Toată lumea înțelegea cum a apărut problema.
Dar nimeni nu părea complet sigur cine ar trebui să răspundă pentru el.
Și cu cât avansa conversația, cu atât devenea mai evidentă o paradox.
Pe măsură ce sistemele devin mai complexe și distribuite, responsabilitatea începe, de asemenea, să se fragmenteze.
Asta creează o situație curioasă.
Pentru că, de obicei, ne imaginăm că problemele importante au responsabili ușor de identificat.
Dar de multe ori se întâmplă exact contrariul.
Sistemele mai sofisticate rareori depind de o singură persoană.
Depind de sute de contribuții diferite care interacționează constant între ele.
Când totul funcționează, acea distribuție devine adesea o forță.
Permite scalarea.
Permite inovația.
Permite ca mai mulți specialiști să contribuie cu cunoștințe din perspective diferite.
Dar când apare o eroare, o defecțiune sau o decizie greșită, situația se schimbă.
Nu mai este atât de simplu să răspundem la o întrebare aparent de bază:
Cine ar fi trebuit să observe asta mai devreme?
Și cred că acesta este unul dintre cele mai interesante provocări care încep să apară pe internet.
Pentru că construim infrastructuri din ce în ce mai colaborative, în timp ce continuăm să gândim responsabilitatea cu modele concepute pentru sisteme mult mai simple.
Recent, observam câteva discuții în jurul lui @OpenLedger și m-a impresionat cum acest tip de întrebări încep să apară indirect.
Nu doar despre date.
Nu doar despre inteligența artificială.
Ci despre ceva mai profund.
Cum să creăm medii în care contribuțiile să poată fi distribuite fără a dispărea capacitatea de a înțelege ce s-a întâmplat, cine a participat și cum s-au luat anumite decizii.
Și cred că acea conversație va deveni din ce în ce mai importantă.
Pentru că următoarea generație de sisteme probabil nu va fi construită de grupuri mici izolate.
Va fi construită de rețele complete de oameni, modele, date și infrastructuri interacționând simultan.
Asta creează oportunități enorme.
Dar introduce și o întrebare incomodă la care încă învățăm să răspundem.
Când mii de contribuții ajută la construirea a ceva valoros...
Cum evităm ca responsabilitatea să dispară printre toate acestea?
Poate unul dintre cele mai importante provocări ale anilor următori nu este doar construirea de sisteme mai inteligente.
Poate că este vorba despre construirea de sisteme în care inteligența colectivă poate crește fără a transforma responsabilitatea într-un lucru imposibil de urmărit.
În cadrul acelei conversații, proiecte precum @OpenLedger încep să devină deosebit de interesante pentru viitorul lui #OpenLedger și $OPEN
